Urmareste-ne pe

Actualitate

Un nou cod galben de vreme rea pentru zona de munte a Județului Bihor. Ce fenomene sunt așteptate

Publicat

pe

Meteorologii au emis, luni, o avertizare de tip cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece valabilă inclusiv pentru zona de munte a judeţului Bihor.

Avertizarea este valabilă de luni, de la ora 23, până miercuri, 5 aprilie, la ora 10.

„Vremea va fi deosebit de rece şi temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marţi spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice şi sud-estice va ploua, iar la munte şi în zonele mai joase de relief din nordul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă”, arată Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei şi al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitaţii mixte, mai spun meteorologii.

O altă parte a ţării e vizată de Cod portocaliu de ninsori abundente, începând din noaptea de luni spre marţi, de la ora 2, până marţi la ora 22.

„În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali va ninge abundent (30…50 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută”, mai arată ANM.