Urmareste-ne pe

Actualitate

Rezultate exit-poll: Președintele Klaus Iohannis a obținut un nou mandat, cu 66,5% din voturi (VIDEO)

Publicat

pe

Primele rezultate exit-poll, publicate duminică seară, la ora 21, arată că președintele în funcție, Klaus Iohannis, candidat la un nou mandat din partea PNL, a câștigat detașat în confruntarea cu PSD-ista Viorica Dăncilă, în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Conform sondajului realizat de IRES, publicat de televiziuni, Iohannis a obținut 66,50% voturi, iar reprezentanta PSD a strâns 33,50%. De reținut însă că aceste estimări nu includ şi votul din diaspora, unde s-a înregistrat o prezență record la vot și care, cel mai probabil, îi va mai aduce procente bune lui Iohannis.

Sondajul realizat de CURS AVANGARDE arată, la rându-i, că Iohannis a obținut 64,8%, iar Viorica Dăncilă 35,2%. De precizat că datele sunt valabile pentru ora 19.30.

Primele declarații

În prima declaraţie făcută după publicarea exit-poll-urilor, Klaus Iohannis, a anunţat duminică seară că se va implica pentru a crea o nouă majoritate, compusă din partidele democratice și a avertizat că, deși lupta a fost câștigată, războiul este încă departe de a se fi terminat.

„Mă voi implica pentru a crea o majoritate formată din partidele democratice. Voi fi un preşedinte total implicat pentru România (…) Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realişti. Dar războiul nu a fost câştigat încă. E nevoie să mergem la vot şi la locale şi la parlamentare. Abia când PSD e trimis în Opoziţie vom putea face ce ne-au cerut azi românii, să facem România normală, aşa cum ne-o dorim cu toţii”, a spus Iohannis, conform G4media.ro.

Viorica Dăncilă a apărut în faţa jurnaliştilor îmbrăcată în negru, părând însă optimistă. „PSD, astăzi, a recâştigat încrederea cetăţenilor români care ne-au votat în 2016, am recuperat voturile pe care le-am pierdut la europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, înseamnă că avem numărul de voturi din 2016, care ne-au permis să intrăm la guvernare (…) Numărul de voturi de astăzi ne ajută, ne obligă, vom face tot ce este posibil să câştigăm alegerile locale şi europarlamentare”, a spus candidata, potrivit Digi24.ro.