Urmareste-ne pe

Actualitate

15 recomandări privind conduita socială responsabilă anti coronavirus (COVID-19)

Publicat

pe

În contextul răspândirii alerte a coronavirusului, dar și a informațiilor false care circulă în legătură cu noul virus, Direcția de Sănătate Publică a transmis 15 recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19). Le regăsiți mai jos!

Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct!

– Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

– Feriţi copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafeţe/obiecte comune de către un număr mare de copii.

– Limitaţi la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrăţişările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea feţelor cu mâinile.

– Se recomandă, inclusiv în privinţa persoanelor împreună cu care locuiţi, să NU intraţi în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniţi la domiciliu.

– Evitaţi atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, precum: balustrade, clanţe, mânere, butoane de lift sau de acces.

– În cazul în care sunteţi totuşi nevoiţi să atingeţi aceste suprafeţe, protejaţi-vă folosind şerveţele de unică folosinţă.

– Păstraţi o distanţă semnificativă, de 1,5 metri, faţă de celelalte persoane pe care le întâlniţi. În cazul în care vă aflaţi în transportul în comun încercaţi să NU staţi faţă în faţă cu alte persoane.

– Asiguraţi-vă, după folosirea transportului în comun, că v-aţi igienizat mâinile înainte de a vă atinge faţa, nasul sau gura.

– Folosiţi, pe cât posibil, rute sau modalităţi alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiţi intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane.

– În zonele urbane, pentru distanţe mici, se recomandă folosirea modalităţilor alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.

– Evitaţi deplasările în ţările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) şi descurajaţi întoarcerea în ţară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din ţările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus. Date actualizate în timp real despre ţările vizate pot fi obţinute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID-19”

– În cazul în care călătoriţi într-o ţară expusă infecţiei cu noul coronavirus există riscul ca la momentul revenirii în ţară, în funcţie de actualizarea zonelor roşii/galbene, să fie necesar să rămâneţi în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia.

– În mod obligatoriu, românii care se întorc în ţară din zone de risc vor trebui să intre în autoizolare la domiciliu, ceea ce presupune ca întreaga familie să facă acelaşi lucru.

– Limitaţi folosirea bancnotelor şi a monedelor, optând pentru plăţi cu cardul/telefonul sau plăţi on-line.

– Transmiterea viruşilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.

– Optaţi pentru munca de acasă, în măsura în care aveţi această posibilitate oferită de angajator.

– Există recomandări din partea Ministerului Muncii, în atenţia angajatorilor, pentru flexibilizarea programului de lucru pentru angajaţi şi prezentarea eventualelor opţiuni legale pe care le au la dispoziţie. Detalii, aici: https://bit.ly/2TGyV8d

– Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă personală recomandate de autorităţi, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât şi pe cei apropiaţi. Folosiţi masca de protecţie doar în cazul în care aveţi simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalţi.

– Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafaţă potenţial contaminată.

– Folosiţi prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă şterge mâinile.

– Nu vă atingeţi ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.

– Dacă strănutaţi sau tuşiţi acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel de unică folosinţă, pe care aveţi grijă să-l aruncaţi imediat la coşul de gunoi.

– Dezinfectaţi frecvent, cu soluţie pe bază de alcool sau clor, suprafeţele cu care intraţi în contact, atât acasă cât şi la locul de muncă.

– Aerisiţi de mai multe ori pe zi încăperile în care desfăşuraţi activităţi.

– Luaţi medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripţia medicului.

– NU beţi lichide din aceeaşi sticlă/pahar cu alte persoane şi nu folosiţi aceleaşi tacâmuri.

– NU intraţi în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus.

– Masca de protecţie/masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveţi simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie.

– Masca de protecţie trebuie să acopere complet nasul şi gura persoanei care o poartă.

– Ţineţi cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăţi în respiraţie).

–  Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoştinţă de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.

– Informaţi-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale!

– Puteţi obţine detalii dacă sunaţi la 0800.800.358, care este un număr de informare, nu este un număr de urgenţă.

– Protejaţi-vă apropiaţii, nu-i expuneţi!

– Evitaţi, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) şi a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane.

– Potrivit statisticilor, persoanele cele mai vulnerabile în cazul infectării cu noul coronavirus sunt vârstinicii cu multiple afecţiuni asociate (ex: diabet zaharat, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, cancer).

– În Italia, până pe 9 martie, mai mult de jumătate din cazurile de infecţie s-au înregistrat la persoane de peste 65 de ani şi aproximativ 90% din decese au survenit la pacienţi de peste 70 de ani.

– Nu s-a înregistrat niciun deces la pacienţi cu vârsta sub 40 de ani şi un singur deces între 40 şi 50 de ani.

– În cazul tinerilor şi al copiilor (0-18 ani) a fost înregistrată cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus, respectiv 1,4%.

– Semnalaţi autorităţilor orice caz despre care aveţi cunoştinţă că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o ţară afectată (zona roşie sau zona galbenă) şi care nu se află în izolare.

– Manifestaţi o atitudine preventivă faţă de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă şi din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice.

– Semnalaţi imediat medicului de familie dacă aţi călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. Detalii pot fi obţinute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID-19”, actualizată periodic.

– În cazul în care nu puteţi contacta medicul de familie, apelaţi la Direcţia de Sănătate Publică din judeţul dumneavoastră şi în ultimă instanţă la 112.

– Rămâneţi acasă dacă aveţi simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăţi în respiraţie) şi sunaţi medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeţi din primul moment la unităţile de urgenţă.

– Există riscul, în cazul în care sunteţi purtător al virusului, să transmiteţi şi altor persoane noul coronavirus.

– Este de preferat să rămâneţi la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare.

– Dacă vă aflaţi în autoizolare la domiciliu respectaţi cu stricteţe recomandările autorităţilor, NU părăsiţi sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiţi vizitatori şi NU intraţi în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.

– În cazul în care încălcaţi regimul autoizolării la domiciliu riscaţi amendă de până la 20.000 de lei, precum şi dosar penal în cazul în care contribuiţi la răspândirea virusului.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *