Urmareste-ne pe

Actualitate

Dosar penal pe numele orădencei diagosticate cu coronavirus, pentru că a mințit la graniță!

Publicat

pe

Orădeanca diagnosticată cu coronavirus, care a mințit la graniță, la intrarea în țară, s-a ales cu dosar penal!

Informația a fost făcută publică sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Dorel Țîrț, desemnat să asigure comunicarea la nivelul județului în problema coronavirusului.

„Inspectoratul de Poliție Județean Bihor anunță că femeii de 49 de ani, diagnosticate pozitiv cu Covid-19 în 13.03.2020, i-a fost întocmit dosar penal azi, 14.03.2020, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bihor efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută și pedepsită conform art. 352 din Codul Penal”, a anunțat acesta.

După cum Bihor24 a mai scris, este vorba despre primul caz înregistrat în județul Bihor: o femeie de 49 de ani venită din Italia pe 10 martie, prin punctul de trecere a frontierei Borș, și confirmată ca purtătoare a virusului, pe 13 martie.

„La PTF Borș pacienta nu a recunoscut că vine din Italia și nu a completat chestionar; în data de 12.03.2020 a anunțat medicul de familie și DSP Bihor. Persoana a declarat că s-a autoizolat la domiciliu împreună cu familia de la sosirea în Oradea în data de 10.03.2020”, arată un alt comunicat, transmis sâmbătă de DSP.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *