Urmareste-ne pe

Actualitate

Avansează lucrările la noile linii de tramvai din Oradea. Vezi când se vor finaliza!

Publicat

pe

Avanseaza lucrarile la linia de tramvai-FOTO-Facebook/Primaria Oradea

Liniile de tramvai pe noul tronson care va face legătura între Calea Aradului şi Bulevardul Nufărul – Cantemir din Oradea au trecut de zona Ceyrat și s-au mutat în zona străzii Atelierelor.

Astfel, circulația rutieră pe strada Atelierelor va fi închisă până în 13 septembrie, pentru realizarea ultimului tronson.

Lucrările la noua linie de tramvai au fost realizate în proporție de peste 60%, inclusiv în ceea ce priveşte plăţile făcute către executant în baza devizelor de lucrări.

“Stadiul lucrărilor este de 62,73%, fiind plătite 32 milioane lei fără TVA din valoarea de 52 milioane lei fără TVA a contractului. Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost încheiat cu asocierea formată din S.C MARI-VILA COM SRL, S.C ABED NEGO COM SRL și S.C AQUACONS S.R.L,  iar ordinul de începere a fost emis în 16.10.2018. Termenul de execuție a lucrărilor este octombrie 2021”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Oradea.

Până în prezent a fost realizată legătura pe cele trei direcții ale liniilor de tramvai în intersecția dintre străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului, dar și în intersecția dintre străzile Aviatorilor – Calea Aradului.

De asemenea,  sunt în curs de finalizare lucrările de realizare a liniei de tramvai în zona străzilor Făgărașului, Ceyrat și în depoul OTL.

Au fost terminate lucrările de relocare a liniei electrice de înaltă tensiune în subteran de către Distribuție Energie Electrică Romania SA.

“În cadrul proiectului au mai rămas de executat: montarea firului de contact în zona străzilor Făgărașului și Ceyrat; realizarea terasamentului, montarea liniei de tramvai și a firului de contact în str. Atelierelor și de la Depoul Salca până la intersecția cu str. Dimitrie Cantemir; realizarea celor două stații de redresare pentru alimentarea cu energie electrică a liniilor de tramvai și realizarea adăposturilor pentru stațiile de tramvai”, se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Oradea.

 

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *