Urmareste-ne pe

Actualitate

Oradea derulează proiecte europene de 368,1 milioane euro

Publicat

pe

Sursa foto: Ovi D. Pop

Primăria Oradea are în derulare proiecte cu finanţare europeană în valoare de 368,1 milioane euro, după cum au anunțat, luni, în conferință de presă, reprezentanții municipalității.

Ca ordin de mărime, suma înseamnă de 184 ori bugetul de venituri proprii ale oraşului, echivalentul a 1.875 euro pe cap de orădean. Pentru comparaţie, în precedentul ciclu de finanţare europeană, 2007-2013, municipalitatea orădeană a derulat proiecte cu finanţare comunitară în valoare de 250 milioane euro.

„Este clar că Oradea are un ritm accentuat de atragere a fondurilor europene. Acest ritm l-a susţinut în mod constant de ani buni, chiar dacă unii ne critică că facem prea multe proiecte”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan, luni, în conferința de presă privind raportul de activitate al DMPFI pe anul 2019.

Mălan a precizat că suma de 368,1 milioane euro reprezintă valoarea totală a proiectelor în diferite faze de implementare şi nu finanţările europene efectiv atrase, precizând că valoarea efectivă a cofinanţării locale variază, în funcţie de proiect, între 2% şi 70%.

Un impact major asupra sumelor atrase efectiv îl au corecţiile financiare aplicate de finanţator pentru nereguli mai mult sau mai puţin reale, toate contestate în instanță.

Cea mai mare corecţie financiară, de peste 2 milioane euro, a fost aplicată pe proiectul privind achiziţia unui angiograf pentru Spitalul Municipal.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *