Urmareste-ne pe

Actualitate

Merită vizitată! Casa Darvas La Roche din Oradea a devenit primul muzeu Art Nouveau din țară

Publicat

pe

Casa Darvas la Roche din Oradea și-a deschis porțile pentru vizitatori și a devenit astfel primul muzeu Art Nouveau din țară. Vila, mobilată cu piese și decorațiuni ce datează din secolul trecut, impresionează prin frumusețea și atenția la detaliile specifice stilului, dar și prin grădina spectaculoasă.

Muzeu interactiv

Muzeul a fost inaugurat miercuri în prezența presei și a unor invitați, între care viceprimarii Oradiei, Mircea Mălan și Florin Birta, episcopul romano-catolic Böcskei László și Iudith Simon, moștenitoarea ultimilor proprietari ai casei.

Situată pe strada Iosif Vulcan, casa a fost construită între anii 1909 și 1910 pe două niveluri, iar primul proprietar a fost Darvas Imre.

Vizitatorii pot descoperi la parterul clădirii o cafenea, închisă momentan din cauza pandemiei, un panou interactiv care la atingere declanșează animații video cu elemente Art Nouveau, un magazin de suveniruri și o zonă dedicată expozițiilor temporare.

În prezent, turiștii pot admira expoziția adusă de Muzeul Parfumului din București, care cuprinde și „Rancé”, parfum creat pentru Napoleon Bonaparte, dar şi ediţii Lanvin, Moschino, Guerlain, din anii 1920-1930.

Mobilier cu aur

La etaj, vizitatorul este purtat în timp, într-o adevărată casă a burghezilor. Prima încăpere este sufrageria cu un pian, la care miercuri a cântat artistul orădean Thurzó Zoltán, recreând atmosfera din acea perioadă.

În salonul doamnelor pot fi admirate obiecte decorative, secretariatul stăpânei casei, o măsuță cu oglinzi, iar în salonul domnilor sunt cărți de joc, tablă de șah și o zonă dedicată țigaretelor.

Într-o altă aripă a clădirii, separată printr-un hol mare cu dulapuri și cuiere, se află camera copilului, a servitoarei, bucătăria, dormitorul și baia, acestea două din urmă putând fi admirate doar din prag, din spatele unor panouri transparente.

În dormitor de altfel s-a păstrat mobilierul familiei Simon, care a cumpărat imobilul în anii 30, deși specific stilului neo-rococo, și nu Art Nouveau. „Dormitorul aparţine acestei case, nu poate fi scos. S-a descoperit că tot ceea ce înseamnă decoraţiuni erau aurite cu o tehnică manuală. Aurul se punea cu degetul”, a spus Angela Lupşea, directoarea Muzeului oraşului Oradea (MoO).

Camera copilului, sugestiv intitulată „Visul Copilului”, deși este nemobilată, imaginează inedit prin tehnica video mapping interioarele micuţilor din acele vremuri. Pe trei pereți ai camerei sunt proiectate timp de 10 minute animații cu jucării, decorațiuni sau diferite peisaje.

Camera servitoarei este amenajată separat, după bucătărie, și este prevăzută și cu mașină de cusut, știut fiind faptul că în acele vremuri servitoarea era și croitoreasa casei.

Frumusețea vilei este completată și de o mini-seră, vitralii impresionante, o decoraţie murală originală, amplasată pe calcanul casei vecine, terase, grădina spectaculoasă, unde a fost amplasată o fântână arteziană.

Singurul din țară

Casa Darvas La Roche a fost transformată în muzeu Art Nouveau, primul de acest fel din țară, printr-un proiect de reabilitare în valoare de 5,7 milioane lei, din fonduri europene.

Proiectul a fost lăudat de specialiști. „Nu în fiecare zi apare în Oradea ceva ce nu este nici în ţară şi nu ştiu dacă este în ţările din regiune. Acest imobil a ajuns în mâini foarte bune”, a spus curatorul Alexandru Chituţă, reprezentant al Muzeului Brukenthal din Sibiu, dar și membru în Consiliul Științific al MoO.

Instituția muzeală poate fi vizitată începând de joi și până în 31 octombrie, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea se face din oră în oră, la ore fixe, un tur având o durată de 45 de minute.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *