Actualitate
S-a redeschis circulația pe Transalpina, șoseaua aflată la cea mai mare înălțime din România
Șoseaua aflată la cea mai mare înălțime din România a fost deszăpezită de utilaje, astfel că se poate circula pe Transalpina. Circulația este permisă, însă, doar pe parcursul zilei și doar pentru autoturisme.
Utilajele au reușit să deszăpezească Transalpina și, începând de miercuri, pe drum pot circula mașinile. Șoseaua a fost redeschisă circulaţiei rutiere pe sectorul Rânca-Curpăt (între km 34+800 și 79+200), informează CNAIR
Decizia deschiderii circulației a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie mixtă formată din reprezentanții zonali ai Companiei din Craiova, Târgu-Jiu, Vâlcea, IPJ Gorj și IPJ Vâlcea.
Astfel, pe DN 67 C, Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+800 – 59+800), circulația va fi deschisă doar pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată de 3,5 tone în intervalul orar 07.00-21.00, cu o viteză maximă de 30 km/oră.
Pe sectorul Obârșia Lotrului-Curpăt (între km 59+800 – 79+200) se circulă fără restricții.
„Circulația va fi deschisă până la data de 1 noiembrie, iar în funcție de condițiile meteo CNAIR SA poate restricționa sau prelungi termenul de închidere a circulației”, se arată în comunicat.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și se pot accesa pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – Dispecerat – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de Facebook şi Twitter.