Actualitate
Tânărul șofer acuzat că a trecut cu TIR-ul peste doi consăteni, sub control judiciar
Şoferul de 24 ani din Telechiu, acuzat că, pe 5 noiembrie, a trecut cu TIR-ul peste doi consăteni, a fost eliberat din arest preventiv la Tribunalul Bihor și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Tribunalul a desfiinţat încheierea Judecătoriei Aleşd şi, rejudecând, a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul Aleşd.
Cătălin Florin Paşcalău (foto) are obligaţia de a se prezenta în faţa poliţiştilor, a procurorilor şi a instanţelor de câte ori este chemat, nu are dreptul să părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului sau a instanţei şi nici să conducă autovehicule.
Adus în cătuşe la proces, Paşcalău a fost susţinut de prieteni şi familie (foto jos), adunaţi, atât marți, cât și miercuri, în faţa unei intrări laterale a palatului de justiție, purtând în mâini afișe cu poza tânărului şi mesajul „Dreptate pentru Cătălin”, cerându-i eliberarea pe motiv că nu ar reprezenta pericol social.
Conform unui comunicat al Poliției Bihor, tânărul este acuzat că, aflat la volanul unui TIR, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la dreapta, la intrarea pe drumul judeţean 108I dinspre drumul comunal 179, a efectuat un viraj larg, a intrat pe sensul opus de circulaţie, unde a acroşat pe acostament doi bărbați cu vârste de 30 de ani şi 35 de ani, din Telechiu.