Urmareste-ne pe

Actualitate

Tu ce îți lași în mașină? Doi orădeni, prinși că furau bani şi bunuri din autoturisme cu un dispozitiv special

Publicat

pe

sursa foto: confused.com

Doi hoți din Oradea care au dat mai multe „lovituri” furând din maşini parcate la supermarketuri şi centre comerciale au fost prinși de polițiști și închiși.

Potrivit polițiștilor, metoda folosită a fost una ingenioasă căci – cu ajutorul unui dispozitiv special, care copiază semnalul de emisie/recepţie transmis de cheia originală – hoţii deschideau uşa autoturismelor, furau bunurile din interior (bani, căşti, laptopuri) şi închideau maşina la loc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Sâmbătă, 14 noiembrie, poliţiştii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea i-au depistat în flagrant delict pe doi bărbaţi, în timp ce, în intervalul orar 15.00 – 16.10, ar fi încercat să sustragă diverse bunuri din patru autoturisme, parcate în parcarea unui centru comercial din Oradea. Poliţiştii orădeni au recuperat aproximativ 30% din prejudiciul cauzat”, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor.

Flagrantul s-a petrecut în parcarea Lotus Center. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au aflat că cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 45 de ani, ar fi fost autorii şi altor asemenea spargeri. Hoții au fost arestați pentru 30 de zile.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *