Urmareste-ne pe

Actualitate

Cine sunt noii șefi de secții propuși de Facultatea de Medicină pentru Spitalul Județean din Oradea

Publicat

pe

foto: www.eBihoreanul.ro

Senatul Universității din Oradea a aprobat lista universitarilor doriți de Facultatea de Medicină și Farmacie la șefia secțiilor clinice ale spitalelor Județean din Oradea și de Recuperare din Băile Felix, conform noilor prevederi ale Legii Sănătății, care dau întâietate cadrelor didactice la ocuparea acestor funcții.

Din totalul de 72 de secții, FMF a făcut propuneri pentru un număr de 32, în unele neexistând niciun universitar și într-o singură secție urmând să se organizeze concurs pentru că sunt doi universitari cu același grad. Rămâne de văzut, însă, cum vor fi ele primite de managerul Județeanului, dr. Gheorghe Carp.

În baza noilor prevederi, în spitalele publice funcțiile de șefi se ocupă de către cadrele didactice universitare, la propunerea Senatului universității, cu avizul managerului spitalului. În secțiile în care nu există cadre universitare nu se schimbă, așadar, nimic, dar în cele unde există universitari managerii spitalelor trebuie să țină cont de propuneri, legea neprevăzând însă explicit dacă trebuie obligatoriu să și le însușească.

De asemenea, în secțiile unde există doi sau mai mulți universitari cu același grad didactic de predare, legea prevede obligativitatea organizării unui concurs pentru șefie.

Senatul Universității din Oradea a aprobat joi, 30 martie, o listă cu 32 propuneri votată anterior, pe 14 martie, de Consiliul Facultății de Farmacie.

Cele 32 de propuneri vizează strict șefia secțiilor, compartimentelor, serviciilor și laboratoarelor clinice unde lucrează universitari, în alte 39 asemenea structuri ale Spitalului Județean din Oradea neactivând niciun cadru didactic, respectiv într-una existând două cadre didactice cu același grad de predare, astfel că acolo va trebui organizat un concurs.

Cea mai mare surpriză de pe lista celor 32 propuneri este „recomandarea” numirii prof. univ. dr. Aurel Mohan la șefia secției de Neurochirurgie, condusă în prezent de dr. Alin Blaga, „produs” al UMF din Cluj Napoca și „recrutat” la Spitalul Județean din Oradea după ce a lucrat mai mulți ani în Germania, dar care nu are statut de cadru universitar.

Vezi cine sunt celelalte propuneri pe www.eBihoreanul.ro!