Urmareste-ne pe

Sanatate

Fonduri europene de peste 10 milioane de euro pentru finanţarea cheltuielilor Spitalelor Municipal şi Judeţean din Oradea

Publicat

pe

sursa foto: eBihoreanul.ro

Ministrul orădean al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a semnat pe 20 iulie primele 10 contracte pentru finanţarea cu bani europeni a dotării unor spitale Covid din ţară, cele două mari unităţi spitaliceşti din Oradea, Judeţean şi Municipal, depunând documentaţii pentru accesarea a peste 10 milioane euro, mai precis 48,87 milioane lei.

Pentru Spitalul Judeţean, contractul de finanţare prevede accesarea a 40,1 milioane lei. „Fondurile sunt pentru dotarea cu aparatură şi echipamente utilizate în contextul pandemiei, echipamente medicale necesare secţiilor de Terapie Intensivă – monitoare, ventilatoare, aparate radiologice, CT şi chiar şi o ambulanţă specială pentru transportarea pacienţilor infectaţi cu Covid”, a declarat managerul Gheorghe Carp.

Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu va beneficia, la rându-i, de 8,77 milioane lei. „Întrucât secţia ATI din cadrul Spitalului Municipal s-a majorat cu un număr de 10 paturi, această finanţare este bine venită pentru a dota cele zece paturi suplimentate. În această perioadă, cele zece paturi au fost destinate pacienţilor COVID-19, iar echipamentul aferent a fost împrumutat de la Spitalul Judeţean”, a declarat managerul Maria Silaghi.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *