Urmareste-ne pe

Actualitate

Guvernul Orban l-a numit pe Dumitru Țiplea prefect al județului Bihor

Publicat

pe

Sursa foto: Facebook - Lidia Popa

Dumitru Ţiplea, în vârstă de 45 de ani, a fost numit noul prefect al judeţului Bihor.

Ceremonia de instalare în funcție va avea loc joi, în Sala Mare a Prefecturii.

În şedinţa de miercuri a executivului, la propunerea premierului Ludovic Orban, a fost emisă o Hotărâre de Guvern pentru numirea lui Ţiplea, nominalizat la această funcţie încă din 29 noiembrie, printr-o decizie aproape unanimă a conducerii PNL Bihor, cu 29 voturi din cele 31 ale membrilor Biroului Politic Judeţean.

Ţiplea a absolvit la Oradea trei facultăţi, în specializările Kinetoterapie, Psihologie şi Teologie, este căsătorit şi are doi copii, de 9 şi 11 ani, ambii elevi în Oradea. Este originar din Maramureș.

În anii 2005-2007, Ţiplea a fost şef al Cancelariei prefectului Ilie Bolojan, iar când acesta a fost promovat la Bucureşti ca secretar general al Guvernului l-a urmat, fiindu-i consilier până în 2008.

Până în prezent, liberalul a activat în sectorul privat şi a ajuns să deţină o avere considerabilă, derulând afaceri în domeniul energiei regenerabile, cu turbine eoliene şi panouri fotovoltaice, dar şi în agricultură.

Cât despre actualul subprefect al județului, Ion Iulius Delorean, se zvoneşte că va fi schimbat cu un alt reprezentant al formațiunii maghiare, însă până acum, nu s-a făcut niciun anunț în acest sens.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *