Urmareste-ne pe

Actualitate

Proiect de 25 de milioane de euro pentru modernizarea zonei Magheru-Republicii

Publicat

pe

Foto: Arhiva

Una dintre cele mai circulate artere din Oradea, zona Bulevardul Magheru-Republicii, va intra într-un amplu proces de modernizare pe fonduri europene, investiția cuprinzând și două pasaje subterane.

„Serviciile de proiectare pentru aceste proiecte au fost depuse spre finanţare prin intermediul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020, printr-un proiect în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest 2014 – 2020, tocmai pentru a avea pregătite documentații tehnico-economice pe care să le depunem spre finanțare prin intermediul Programelor operaționale din perioada 2021 – 2027. Astfel, caietele de sarcini pentru achiziţia serviciilor de proiectare au fost predate către Serviciul Achiziţii Publice, urmând ca undeva săptămâna viitoare să fie postate pe SEAP”, a anunțat primarul Florin Birta, joi, 27 mai, în conferință de presă.

Potrivit acestuia, investiţia totală a fost estimată la 25 milioane de euro, valoarea achiziției pentru serviciile de proiectare pentru cele două etape (I+II) fiide de circa 1,6 milioane lei, (fără TVA) .

Undă verde pentru tramvai

Prima etapă a proiectului vizează zona dintre Pasajul Magheru până după Magazinul Crișul.

Prin acest proiect se va crea o undă verde pentru tramvai, prin realizarea unui pasaj subteran în intersecția dintre B-dul Magheru, str. Republicii, str. Brașovului și str. Louis Pasteur (zona Magazinului Crișul).

De asemenea, se va reabilita suprafața rutieră și trotuarele aferente B-dului Gen. Magheru, de la Magazinul Crișul până aproape de Podul Dacia (exceptând zona unde s-au executat deja lucrări pentru Pasajul Magheru).

În această zonă, tramvaiul va veni de pe Magheru și va intra în subteran prin pasajul care se va crea în intersecția din zona Magazinului Crișul.

Totodată, se va analiza necesitatea realizării unui pasaj pietonal în zona Magazinului Crișul, care să subtraverseze sau supratraverseze strada Republicii.

Tot în cadrul acestui proiect se dorește reabilitarea piațetei pietonale din Bd. Magheru, crearea și modernizare de stații de tramvai și autobuz, modernizarea rețelei de utilități, plantarea unor aliniamente de arbori specifici bulevardelor, amplasarea de mobilier urban, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete etc. De asemenea, se va avea în vedere înlocuirea stâlpilor de susținere a firului de contact la tramvaie și a stâlpilor de iluminat.

Trafic rutier subteran

A doua etapă a proiectului vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul și Gara Oradea.

Și în această etapă se urmărește crearea de undă verde pentru tramvai, însă, de data aceasta, prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată Gara Centrală Oradea. Astfel, traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul va circula deasupra.

Proiectul mai prevede reamenajarea zonei stației de cale ferată Gara Centrală Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier, creare unei zone intermodale în Piaţa București.

Între altele, tot în această etapă se va reabilita suprafața rutieră și trotuarele aferente străzii Republicii de la Magazinul Crișul până în zona Gării Centrale, se vor crea noi parcări pentru a deservi această zonă, se vor crea/moderniza stații de tramvai și autobuz, se vor planta aliniamente de arbori specifici bulevardelor (în zonele unde este posibil), se vor moderniza rețelele de utilități, se vor înlocui stâlpii de susținere a firului de contact şi a stâlpilor de iluminat, se va amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete.