Urmareste-ne pe

Actualitate

Explozie într-un bloc din Ștei: Peste 30 de persoane evacuate. Descoperire șocantă făcută de pompieri (VIDEO)

Publicat

pe

A fost panică, vineri, 28 mai 2021, în Ștei, după ce s-a produs o explozie într-una dintre garsonierele unui bloc situat pe strada Garofiței.

O a fost persoană rănită, alte două au suferit atacuri de panică și peste 30 au fost evacuate în urma evenimentului.

În plus, verificând persoanele evacuate, pompierii au descoperit și un cadavru în descompunere, care nu are, însă, legătură, cu explozia.

Un rănit și două atacuri de panică

Conform unui comunicat transmis vineri seară de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana, evenimentul a fost sesizat prin 112 în jurul orei 17.15.

„Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acordat primul ajutor calificat unui bărbat care, în urma deflagrației, a suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii și al membrelor superioare, predându-l ulterior echipajului care încadrează elicopterul SMURD, care i-a acordat îngrijirile medicale de specialitate, transportându-l ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea. De asemenea, pompierii militari paramedici au asistat alte două persoane, care au suferit atac de panică, transportându-le la spitalul din Ștei”, explică informarea.

Salvatorii au verificat fiecare locuință din bloc, verificând dacă sunt victime și evacuând în total peste 30 de persoane din imobil.

Cadavru în descompunere

„Într-una dintre garsonierele verificate, pompierii au găsit o persoană decedată, care prezenta rigiditate cadaverică, ceea ce a indicat faptul că decesul acesteia nu a fost provocat de deflagrație”, mai explică ISU Crișana.

În total, explozia a afectat 14 garsoniere, 10 din acestea situate la etajul 4 și patru, la etajul 3.

Un echipaj al Inspectoratului de Stat în Construcții a descins la fața locului, concluzionând că „structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată”.

Astfel, după ce echipa trimisă de Primăria Ștei a finalizat curățarea spațiilor comune, locatarilor li s-a permis să revină în bloc.

La fața locului au intervenit echipajele de pompieri militari ale Stației Ștei, cu o autospecială de intervenție și ambulanța de tip B2 a subunității, precum și elicopterul SMURD.

Cauza exactă a evenimentului nu a fost, deocamdată, făcută publică.

Din câte se pare, însă, a fost vorba de o scurgere de gaze.

Pompierii reamintesc:

În cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, procedați de urgenţă la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi la deschiderea uşilor şi ferestrelor pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute. Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor aduce/utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii;

La aprinderea focului la aragaz sau sobă alimentate cu gaze naturale, după deschiderea robinetului buteliei, utilizați principiul „gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric;

Umpleți buteliile doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.

Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;

După ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul;

Înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:

Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;

Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;

Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;

Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.

Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;

Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);

Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;

Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;

Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;

Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;

Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);

Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.

Sursa video: Facebook, Horia Dumitraș

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *