Urmareste-ne pe

Educatie

Universitatea din Oradea: patru facultăţi din cele 15 au şefi noi

Publicat

pe

Universitatea din Oradea a anunţat, miercuri, 23 septembrie, finalizarea concursurilor pentru selectarea decanilor celor 15 facultăţi, în mandatul 2020-2024. Conform Legii Educaţiei, aceste concursuri sunt organizate de rector, care stabileşte comisiile de selecţie a câştigătorilor. La majoritatea facultăţilor orădene, au fost reconfirmaţi decanii care deja sunt în funcţie.

Doar patru sunt facultăţile care vor avea şefi noi, iar doi dintre aceştia sunt foşti prorectori din echipa rectorului Constantin Bungău: Marcela Prada (care va conduce Facultatea de Construcţii) și Eugen Macocian (decanul Facultăţii de Informatică şi Ştiinţe). Un decan nou are şi Facultatea de Litere, în persoana profesorului Florin Cioban, respectiv cea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, unde noul lider este istoricul Gabriel Moisa.

Pentru celelalte 11 facultăţi, rămân în funcţie decanii deja ştiuţi: Corina Andor la Facultatea de Arte, Cristian Miheş la Drept, Alexandru Ilieş la Geografie, Turism şi Sport, Mircea Gordan la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Cristina Hora la Inginerie Energetică şi Management Industrial, Alexandru Pele la Inginerie Managerială şi Tehnologică, Adrian Maghiar la Medicină şi Farmacie, Ioan Chereji la Protecţia Mediului, Alina Bădulescu la Ştiinţe Economice, Karla Barth la Ştiinţe Socio-Umane şi Viorel Popa la Teologie Ortodoxă.

Mai mult
Advertisement
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *