Urmareste-ne pe

Sanatate

Covid în Bihor, situația pe localități. Prefectura se pregătește de „al treilea val al pandemiei”

Publicat

pe

Autoritățile din Bihor se pregătesc de al treilea val al pandemiei de Covid-19. Cel puțin astfel reiese din mesajul transmis de prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, marți, cu ocazia actualizării statisticilor privind infecția la nivelul județului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu face apel la responsabilitate.

„Ținând cont de apariția în spațiul european a unor tulpini de coronavirus cu grad ridicat de contagiune, precum și de traficul intens înregistrat la frontiera Bihorului, de zeci de mii de persoane, ne luăm precauțiile necesare pentru a întâmpina un al treilea val al pandemiei”, a transmis prefectul.

Subliniind importanța campaniei de vaccinare, Țiplea a subliniat că respectarea regulilor este necesară pentru a ajunge la o viață socială fără restricții.

„Până când vom atinge însă imunitatea comunitară, fac un apel către toți bihorenii să fie precauți, responsabili și să respecte regulile sanitare, pentru că și-au dovedit eficiența. În felul acesta vom contribui, fiecare dintre noi, la efortul comun pe care îl facem în aceste zile cu toții, împreună”, a transmis prefectul de Bihor.

34 de noi cazuri și 3 decese

În ce privește statisticile Covid, comunicatul arată că, în ultimele 24 de ore, 34 de bihoreni au fost diagnosticați, după efectuarea a 461 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 7,37%.

Astfel, marți dimineață la ora 8.30, numărul cazurilor active a ajuns la 486 în Bihor, dintre care 32 de persoane sunt în stare gravă, internate în secții de Anestezie-Terapie intensivă.

Numărul total al bolnavilor înregistrați de la începutul pandemiei a urcat la 20.780, dintre care 19.386 s-au vindecat, iar 908 (cu 3 mai multe decât luni) au decedat.

Comunicatul semnat de prefect mai arată și că în Bihor au fost vaccinate în ultima zi 1.504 persoane, iar în total numărul bihorenilor vaccinați cu ambele doze se ridică la 12.734. În total, au fost evidențiate 34 de reacții adverse, iar 17 doze au fost pierdute.

Fără localități în scenariul roșu

Pe de altă parte, marți, în județul Bihor, nicio localitate nu se mai află în scenariul roșu.

Pe primul loc în tipul incidențelor se situează, cu 2,53 la mie, comuna Câmpani, care, la o populație de 2.371 de persoane înregistrează 6 cazuri active, urmată de comuna Girișu de Criș (2,51 la mie, 10 cazuri active), Derna (2,03 la mie), Vadu Crișului (1,99 la mie), Lazuri de Beiuș (1,87 la mie) și Criștioru de jos (1,59).

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *