Actualitate
Ilie Bolojan s-ar alia cu aeroportul din Debrețin, dar primarul ungar zice pas
Dezbaterile privind concurenţa dintre aeroporturile Oradea şi Debreţin, vechi de ani de zile, s-au reaprins săptămâna trecută.
Spre deosebire de luările de poziții precedente, primarul Ilie Bolojan (foto stânga) a afirmat, într-o conferință de presă desfășurată pe 28 octombrie, că îşi doreşte o alianţă între cele două aeroporturi, mai concret o împărţire a rutelor externe, deoarece în cazul unei competiţii ambele ar avea de pierdut.
„Trebuie început un dialog serios cu Aeroportul din Debreţin şi Primăria din Debreţin, cu cei care sunt acţionari, pentru a se analiza posibilitatea unei alianţe şi colaborări. La o distanţă de circa 60 km, cele două aeroporturi din Debreţin şi Oradea interferează, motiv pentru care nu există decât două variante de lucru: fie o competiţie dură cu vecinii, caz în care ambele aeroporturi vor avea de pierdut, fie o colaborare, o alianţă”, a declarat primarul Oradiei.
Acesta a precizat că, în contextul în care cele două aeroporturi nu s-ar asocia, pasagerii se vor împărți pe aceeași rută și ar fi pierderi de ambele părți.
De cealaltă parte, primarul de Debrețin, Papp László (foto dreapta), a respins ferm propunerea, subliniind că Aeroportul din Debreţin, care operează curse către destinaţii din 13 ţări, „a devenit cel mai important din regiune” şi nu se teme de competiţia cu Oradea. Papp consideră că oraşul său este un „centru cu greutate în economia regională”, iar această poziţie „nu este subiect de negociere”.
Edilul Fidesz chiar a condamnat faptul că Aeroportul din Debreţin este folosit într-o „dezbatere politică” în Oradea. „Între operatorii celor două aeroporturi nu există discuţii de niciun fel”, a spus el, subliniind că aeroportul ungar a crescut urmând propria-i strategie şi „singurul sprijin a fost din partea Guvernului Ungariei”.
„Toate rezultatele relevante ale municipiului din ultimii 5 ani – fie că privesc economia oraşului, fie Aeroportul -, Debreţinul le-a obţinut în urma unei politici concurenţiale. Ca atare, dacă cineva ne transmite să colaborăm, pentru că în caz contrar vom fi în competiţie, nu ne speriem. Dacă nu s-a observat încă, între Aeroportul din Oradea şi cel din Debreţin competiţia a existat şi în trecut şi există şi în prezent”, a mai spus Papp.
„Trebuie să discut cu domnul primar, pentru că este absolut normal să facem acest lucru. Dacă în urma unui dialog pe care îl vom avea, nu se va găsi o formulă de colaborare, vom intra într-o competiţie. Noi (n.r. PNL Bihor) ne asumăm răspunderea să o ducem”, a replicat primarul Ilie Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.
Primarul de Oradea a mai adăugat că dezvoltarea aeroportului este o chestiune strategică, nu o dispută politică locală, cum sugera primarul Debreţinului. „Noi, spre deosebire de alţii, credem că se poate. Alţii, din păcate, au dovedit că nu au putut”, a declarat Bolojan, cu trimitere directă spre adversarii de la PSD şi UDMR de la conducerea Consiliului Județean Bihor.