Urmareste-ne pe

Actualitate

Percheziții la sediul unui magazin online de produse medicinale cu cannabis din Oradea. Ce spun reprezentanții shop-ului (FOTO)

Publicat

pe

Au fost percheziții, joi, la sediul unui magazin online din Oradea, care vinde pe internet produse medicinale pe bază de cannabis.

Potrivit unor comunicate transmise vineri de Poliția Bihor și de DIICOT, perchezițiile s-au derulat într-un imobil din municipiul Oradea, la domiciliul unor persoane, unde „îşi avea sediul o societate comercială, care, prin intermediul unui magazin ce funcţiona la aceeaşi adresă şi al unui site, comercializa produse din cannabis”.

„Acestea erau promovate în mediul online ca având o concentraţie redusă de Tetrahidrocanabinol (THC), existând suspiciunea că nivelul concentraţiei produselor depăşește limita admisă de reglementările în vigoare, iar scopul punerii în circulaţie era altul decât cel permis de legislaţia incidentă”, arată comunicatul Poliției.

Coform documentului, anchetatorii au descoperit mai multe produse reprezentând materie vegetală sub formă de inflorescenţe, respectiv 24 de cutii cu o masă de 3,5 grame fiecare, 12 cutii cu o masă de 5 grame fiecare, 4 cutii cu o masă de 10 grame fiecare şi 11 plicuri cu o masă de 80 de grame fiecare, precum şi mai multe mostre din produse ce conţin, potrivit etichetării, CBD si THC (ulei, cremă, capsule).

„Produsele ridicate în vederea cercetărilor vor fi expertizate cu privire la conținutul și concentrația acestora”, arată comunicatul Poliției.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, încheie comunicatul DIICOT.

Perchezițiile au avut loc la reprezentanții Asociaţiei Medicale CBD Transilvania, care comercializează creme, tincturi, uleiuri, seminţe şi flori tehnice, procesate în Austria şi Spania şi utilizate în scop medical în numeroase ţări europene pentru o gamă largă de afecţiuni, de la artrită, astm şi anxietate la steatohepatită non-alcoolică, boli cardiovasculare şi oncologice.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicale CBD Transilvania, Geanina David, susține că firma pe care o reprezintă are toate documentele în regulă și nu a făcut nimic ilegal. De altfel, magazinul încă funcționează.

„Toate produsele noastre au certificate de conformitate, aprobate de Ministerul Sănătăţii din Austria, sunt legal importate. Consider această intrare în forţă un abuz, ne-au luat ca pe ultimii infractori, pe doi dintre poliţişti i-am recunoscut, au fost în magazin şi înainte. Puteau să cumpere, să le testeze şi să aştepte rezultatul. Apoi să facă această descindere”, a declarat Geanina David pentru site-ul eBihoreanul.ro, convinsă că rezultatele testelor dispuse acum de procurorii DIICOT vor confirma faptul că afacerea lor este legală.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *