Urmareste-ne pe

Actualitate

Studenții din Oradea vor fi evaluați online pentru prima dată în istoria Universităţii

Publicat

pe

(Sursa foto: Facebook - Cristina Liana Pușcaș)

Sesiunea de examene de la finalul anului școlar 2019-2020 se va desfășura online, pentru prima dată în istoria Universității orădene. Tot virtual vor fi susținute și examenele de licență și disertație.

Decizia a fost luată luni de Senatul UO, la propunerea Consiliului de Administrație.

Tinerii vor fi evaluați de la distanță, în scris, oral sau prin teste grilă. Examenle se vor putea ține atât pe platformele Universității (Moodle sau MS Teams), cât și pe aplicații dedicate videoconferințelor (Zoom, Skype, Google Meet).

Totuşi, studenții vor putea fi chemați la facultate în cazul în care profesorii vor decide că aceștia nu pot fi testați online. Întâlnirea se va face respectând toate măsurile impuse de autorități.

Notele obținute vor fi comunicate tot online de cadrele didactice.

Potrivit aceleiași decizii, examenele de finalizare a studiilor se vor ține, de asemenea, virtual. Lucrările de licență și disertație nu se vor mai printa, ci se vor publica pe paltforma Universității.

Studiul va fi prezentat oral comisiei, prin intermediul unei conferințe online, studentul având la dispoziție 30 de minute pentru a-și susține lucrarea. Aceasta va fi înregistrată și depusă în arhiva fiecărei facultăți.

De asemenea, forul decizional al UO a mai hotărât că, pentru a trece în următorul an de studiu, studenții vor avea nevoie de doar 15 credite, și nu de 30 ca până acum.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *