Urmareste-ne pe

Actualitate

FOTO / VIDEO: Condiții mizere, reclamate de ocupanții centrului anti-coronavirus din Pădurea Neagră – Bihor

Publicat

pe

Centrul de carantină din Pădurea Neagră, pregătit pentru românii care vin din zonele afectate de coronavirus, este lipsit de condiții minime de igienă.

Cel puțin asta reclamă trei ocupanți ai acestui centru, care au ajuns în țară în noaptea de marți spre miercuri, prin punctul de trecere a frontierei Borș, și care spun că au fost abandonați, că încăperile sunt mizerabile și că nu au fost dezinfectate după valul de cetățeni care au stat acolo înaintea lor.

Mizerie și frig

„Nu s-a dezinfectat înainte ca noi să ajungem aici! Pernele sunt foarte pătate. Nu sunt dezinfectate şi e de neacceptat, cu atât mai mult cu cât ne-au cazat în centru în urma celor care ar putea fi infectaţi! Perna, plapuma miros îngrozitor a urină. Sunt persoane care nu au acceptat mizeria din cameră şi au ales să rămână în maşini”, a reclamat Voichiţa Martin.

Cu toate că ocupanților centrului li s-a transmis că la centru se vor prezenta mai mulți medici de la DSP, până miercuri, la ora 12, nu a ajuns nimeni acolo pentru a-i testa și a le face analizele care ar depista existența coronavirusului.

Oamenii spun că în centrul de carantină din Pădurea Neagră se află 20 de persoane, care se simt izolate și abandonate de autorități. Printre ocupanți nu sunt copii. Totuși, nimeni nu pare să fie afectat de boală.

„Pentru mine carantină nu înseamnă 3 paturi lipite unul de altul. La două camere avem o baie, nu există chei la camere. Asta nu e carantină. În al doilea rând e frig. Se îngheaţă de frig. Lumea nu se infectează de virus, că e clar că niciunul nu are simtpome, dar nu este căldură”, a reclamat Vasile Sorin Bumb.

„Este mizerie în camere, mâncare de la catering rece. Avem băi comune, bărbaţi cu femei, era o doamnă dezbrăcată, am dat peste ea în baie. Sunt saltele rupte, cearşafuri pişate. Nu avem apă! Avem apă de la noi, nu ni s-a oferit apă. Mai avem un pic de mâncare. Cel mai grav e că nu avem acces la nicio informaţie. Nu avem internet, semnal la telefon. Stau într-un colţ, am o liniuţă. Nu avem televizoare, nimeni nu ne explică nimic. Nu avem medic. Nu avem o salvare aici. Dacă mi se întâmplă mie ceva sau face careva un atac de panică nu suntem asistaţi medical. Suntem speriaţi. Nu sunt copii, din câte am văzut, suntem adulţi toţi”, a declarat şi Gelu Boroştean, un clujean care a venit de lângă Ravena.

„Spațiu conform”

În vreme ce prefectul de Bihor nu a răspuns la telefon, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Țîrț, a spus că o echipă a instituției va ajunge miercuri la centrul de carantină pentru a interacționa și preleva probe de la cei cazați.

Ulterior, DSP a revenit cu un comunicat în care a precizat că spațiul în cauză a fost identificat de Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, conform procedurilor în vigoare.

„La solicitarea autorităţii publice locale şi ISU Bihor, directorul executiv al DSP Bihor s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că spaţiul corespunde normelor igienico-sanitare privind: cazarea, circuit funcţional – personal şi carantinaţi, alimentaţie colectivă (săli de mese, bucătărie, oficii pentru prelucrare alimente), vestiar personal, microclimat, cu grupuri sanitare dotate cu materiale sanitare individuale, apă caldă şi rece în cantităţi suficiente – la data controlului (23 februarie a.c.). Locaţia de cazare este împrejmuită”, arată răspunsul.

DSP precizează şi că „gestionarea centrului de carantină (aprovizionare, igienizare etc.) este responsabilitatea Consiliului Judeţean Bihor”. Cu alte cuvinte, CJ este cel care trebuie să se ocupe ca acea clădire să aibă toate dotările necesare.

Care este motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie şi cum va fi gestionată ea rămâne de văzut. Contactat pe această temă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Adrian Simon, a precizat că va reveni cu un răspuns atunci când va avea informaţiile necesare.

Răspunsul i-a nemulţumit pe cei cazaţi în centrul de carantină, cu atât mai mult cu cât situaţia s-a îmbunătăţit abia după ce presa locală a scris de ceea ce se întâmplă acolo.

„Doamnei doctor de la DSP i-am arătat condiţiile în care suntem ţinuţi până la aflarea rezultatelor şi a exclamat «Într-adevăr, nici eu nu aş putea dormi în asemenea condiţii»”, a scris unul dintre ei.

Statistica în Bihor

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al DSP Bihor, cu datele valabile la ora 15, în județul Bihor nu era, în continuare, niciun caz, diagnosticat.

A crescut, însă, numărul persoanelor plasate în carantină, la 46 față de 37 câte erau înregistrate miercuri dimineață, iar cel al persoanelor internate la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal a urcat de la 7 la 11.

De asemenea, și numărul persoanelor auto-izolate la domiciliu a crescut, de la 277 (157 titulari ai chestionarelor și 120 aparținători ai acestora).

Mai mult
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Cel mai mare centru de carantină din Bihor se închide! - Bihor24

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *