Urmareste-ne pe

Administratie

Parcarea subterană din Piața Independenței NU se mai deschide sâmbătă!

Publicat

pe

Parcarea subterană din Piața Independenței din Oradea nu va mai fi deschisă sâmbătă, 20 iunie, cum estimaseră inițial reprezentanții municipalității, ci abia în cursul săptămânii următoare.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, decizia a fost luată vineri, în urma consultărilor cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au făcut în aceeași zi verificări în obiectiv.

„Pentru că dorim ca noua parcare subterană să fie un loc sigur pentru cei care o vor utiliza, azi, 19 iunie 2020, împreună cu echipajele Inspectoratului de Situații de Urgență, am decis amânarea deschiderii parcării de pe strada Independenței pentru săptămâna viitoare. Continuăm în zilele ce urmează testele instalațiilor de utilizare în caz de incendii și testele instalațiilor de evacuare a gazelor. Mulțumim pentru înțelegere, vom reveni cu detalii”, a menționat viceprimarul Florin Birta, citat în comunicat.

Practic, la aceste instalații nu au fost finalizate toate lucrările necesare.

„Instalaţiile de stingere şi de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi nu sunt finalizate în totalitate, astfel încât verificarea acestora nu poate fi efectuată de ISU Crişana”, a precizat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Noua parcare are 460 de locuri, 4 staţii de încărcare electrică şi o spălătorie a cărei administrare urmează să fie scoasă la licitaţie.

Construcția este întinsă pe 15.000 mp, are trei niveluri, fiecare cat e despărţit în două, cu o diferență de înălțime de 1,5 metri, toate etajele fiind vopsite în culori diferite, și deservite de câte patru rampe. De asemenea, are propriul generator electric, sistem automat de stingere a incendiilor, instalații de supraveghere video și grupuri sanitare.

Valoarea investiției, realizată în parteneriat cu compania RCS&RDS, controlată de magnatul orădean Zoltan Teszari, s-a ridicat la 8,1 milioane de euro.

Citiți și articolul:

Parcarea din Piața Independenței din Oradea s-ar putea deschide sâmbătă: va fi gratuită timp de trei luni (FOTO / VIDEO)

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *