Urmareste-ne pe

Actualitate

E oficial: Oradea are ministru în Guvernul PNL

Publicat

pe

sursa foto: Facebook / Bolos Marcel Ioan

Premierul desemnat Ludovic Orban a reuşit, luni, să îşi treacă guvernul PNL, obţinând luni votul de încredere al Parlamentului, cu toate că PSD a boicotat votul și nu s-a prezentat, pentru a nu asigura cvorumul.

Membrii noului Guvern al României au depus jurământul luni seară, la Palatul Cotroceni, între aceștia aflându-se și orădeanul Marcel Boloș, care conduce Ministerul Fondurilor Europene.

Cine este Marcel Boloș?

În vârstă de 51 de ani, Boloș nu este membru PNL cu acte, însă este cunoscut ca fiind un apropiat al primarului Oradiei, Ilie Bolojan, președinte al PNL Bihor.

Potrivit prezentării făcute de PNL Bihor pe pagina de Facebook a organizației, Marcel Boloș este profesor universitar doctor la catedra de Finanţe Contabilitate de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, dar şi director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cea mai performantă agenţie regională din ţară ȋn materie de absorbţie a fondurilor europene, cu peste 4 miliarde de euro absorbiţi ȋn ultimii ani.

„În trecut, Marcel Boloş a mai fost secretar de stat ȋn Ministerul Transporturilor ȋn perioada guvernului tehnocrat şi director ȋn Primăria Oradea, unde a ȋnfiinţat Direcţia care scrie şi coordonează proiectele europene ale municipiului. Reamintim că Oradea este cel mai performant oraş din ţară ȋn materie de absorbţie a fondurilor europene, cu peste 610 milioane de euro atraşi ȋn 10 ani. Ca exemplu, ȋn anul 2017, Primăria Oradea a atras nu mai puțin de 86% din toate fondurile europene primite de municipiile reședință de județ din România, iar asta datorită unui departament extrem de competent de scriere şi coordonare a proiectelor europene”, arată sursa citată.

De asemenea, Marcel Boloş a fost hirotonit diacon în 2008 de episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, care l-a uns preot doi ani mai târziu, pe când conducea Administraţia Imobiliară Oradea. Preot misionar, deci fără parohie şi fără salariu, Boloş slujea din pasiune.

În 2013, PS Sofronie i-a interzis lui Marcel Boloș să mai slujească în Bihor, însă ulterior i-a ridicat „pedeapsa”.

În ciuda boicotului

În formarea noului guvern, luni, au cântărit decisiv voturile unor parlamentari Pro România, care l-au abandonat pe Victor Ponta şi au votat lista miniştrilor liberali. Conform numărătorii voturilor, din cei 240 parlamentari prezenţi, toţi au votat Guvernul Orban, în condițiile în care era nevoie de 233 de voturi pentru ca noul executiv să treacă.

Pentru cabinetul condus de liderul PNL au votat 240 de senatori şi deputaţi, între care 7 parlamentari din partidul lui Ponta: Daniel Constantin, Damian Florea, Emilia Meiroşu, Georgian Pop, Mircea Banias şi Liviu Balint.

Membrii noului Guvern al României  au depus luni seară jurământul la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. „Se termină astfel guvernarea PSD-istă care în diferite variante a durat aproape 3 ani de zile. Guvernări toxice pentru români, pentru România, guverne care au stricat foarte multe proiecte, abordări ale României”, a precizat Klaus Iohannis, care a acuzat că „în ultimii 30 de ani România nu s-a dezvoltat mai mult şi mai bine din cauza PSD”.

Componenţa noului Guvern al României:

Prim-ministru – Ludovic Orban
Viceprim-ministru – Raluca Turcan
Ministrul finanţelor publice – Vasile-Florin Cîţu
Ministrul afacerilor interne – Marcel Ion Vela
Ministrul afacerilor externe – Bogdan-Lucian Aurescu
Ministrul justiţiei – Marian Cătălin Predoiu
Ministrul apărării naţionale – Ionel Nicolae Ciucă
Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri – Virgil-Daniel Popescu
Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor – Lucian Nicolae Bode
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale – Nechita-Adrian Oros
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor – Costel Alexe
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei – Ion Ştefan
Ministrul fondurilor europene – Ioan Marcel Boloş
Ministrul sănătăţii – Victor Sebastian Costache
Ministrul educaţiei şi cercetării – Cristina Monica Anisie
Ministrul culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministrul tineretului şi sportului – Marian Ionuţ Stroe
Ministrul muncii şi protecţiei sociale – Victoria Violeta Alexandru

UPDATE: Ținta: „Să evităm dezangajarea de fonduri”

Marți, într-o intervenţie la Digi24, Marcel Boloş a anunţat că principala sa preocupare este evitarea riscului de dezangajare de fonduri.

„Sper să putem trece cu succes primul test pe care îl avem până la sfârşitul anului, acela de a evita riscul de dezangajare de fonduri. Sigur, este un test destul de dificil şi încercăm să îl trecem cu bine. Încercăm în această perioadă să ne organizăm astfel încât, cum spuneam, să evităm riscul de dezangajare”, a declarat, conform HotNews, noul ministru al Fondurilor Europene.

„Începând de astăzi vom face analiză cu fiecare autoritate de management care are acest risc de dezangajare şi tot ce depinde de noi va fi luat ca măsură pentru a trece cu bine sfârşitul de an şi a închide anul financiar cât se poate de bine pe fonduri europene”, a mai spus orădeanul.

Întrebat ce anume a descoperit la minister, orădeanul a răspuns că a găsit o organigramă încărcată pe care speră să poată fi folosită „ca să fructificăm tot ce avem ca avantaje din perspectiva fondurilor europene”.

„Sigur, pe lângă personalul din minister, trebuie să avem o grijă deosebită faţă de beneficiari, pentru că acesta a fost şi unul dintre lucrurile la care ţin foarte mult pe perioada mandatului meu, şi anume ca beneficiarii şi proiectele să poată să fie în centrul atenţiei şi să le putem acorda sprijinul necesar pentru ca şi România să poată să facă paşi dintre cei mai rapizi pe zona absorbţiei fondurilor europene”, a mai completat Marcel Boloş.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *